×
Meniu

Ziua Mondială a Diabetului

Ziua Mondială a Diabetului este marcata în fiecare an pe 14 noiembrie, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet IDF, cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății.

Organizația Mondială a Sănătății plasează persoanele cu diabet zaharat în prima categorie de risc în contextul pandemiei SARS-COV-2, în condițiile în care  30% dintre persoanele decedate în urma COVID-19 sufereau și de această maladie.

Menirea acestei zile este informarea persoanelor care suferă de diabet, a rudelor și a îngrijitorilor lor, dar și a publicului larg. Acest eveniment reprezintă un mod de implicare a autorităților publice și a profesioniștilor din domeniul sănătății prin sensibilizarea despre semnele precoce ale diabetului, modalitatea de prevenire a diabetului de tip 2 și a complicațiilor sale.

În contextul acestei zile IMSP CS Nisporeni   a desfășurat  în  intervalul  12.11. 2021 – 16.11.2021 mai multe activități  cu scopul de a promova  prevenirea și gestionarea Diabetului.

În cadrul evenimentului, au fost  organizate o serie de activități de screening (măsurarea glicemiei în sânge, calcularea indicelui masei corporale, măsurarea circumferinței abdominale etc.), consilierea pacienților cu risc sporit de diabet zaharat tip 2, examinarea pacienților cu diabet zaharat (examinarea piciorului diabetic și măsurarea tensiunii intraoculare), diseminarea de materiale informative, accentul fiind pus pe implicarea familiei în activitățile de promovare a sănătății și combatere a diabetului zaharat.

Prevenția secundară, adică evitarea complicațiilor diabetului, necesită eforturi pentru a atinge și menține țintele glicemice, atât prin dobândirea unor obiceiuri sănătoase (de exemplu: urcatul pe scări în loc de utilizarea liftului, înlocuirea băuturilor acidulate și a sucurilor de fructe cu apă, ceai și consum moderat de fructe în stare proaspătă), cât și prin utilizarea mijloacelor medicamentoase adecvate la momentul oportun. Există în prezent multe clase de medicamente implicate în tratamentul diabetului zaharat tip 2, există ghiduri și protocoale pentru utilizarea lor, ceea ce oferă alternative terapeutice eficiente, obligatoriu însa alături de un stil de viață sănătos, menținut toată viața, diabetul fiind o boala cronică.

Atingerea obiectivelor glicemice nu înseamna vindecarea și renunțarea la dietă și tratament, așa cum interpretează greșit uneori pacienții.

Așa că, de Ziua Mondială a Diabetului, dar și în restul anului, trebuie să nu uităm să ne testăm glicemia și să îi susținem pe cei ce sunt “mai dulci” pentru a-și ACCEPTA boala și a ACȚIONA pentru menținerea glicemiilor cât mai aproape de valorile normale.